Termeni si conditii

Art.1 Autoturismele se închirieaza numai persoanelor ce poseda permis de conducere national sau international valabil, cu o vechime de cel putin un an şi vârsta de peste 21 de ani, împliniti la data închirierii autoturismului.

Art.2 Actele necesare pentru închiriere sunt:
2.1
în original: permisul de conducere, pasaport, buletin sau carte de identitate;
2.2 dovada platii tarifului, eliberata de Companie.

Art.3.1 Plata tarifului se va face în lei, la cursul stabilit şi afişat de prestator (curs BNR + 2%).
Art. 3.2 Dovada platii tarifului se poate face doar pe baza facturii emise de Companie.

Art. 4.1 La închiriere, clientul trebuie sa depuna o garantie corespunzatoare clasei de maşini închiriate, conform listei de preturi afişate precum şi costul închirierii propriu-zise.
Art. 4.2 Garantia serveşte pentru acoperirea pagubelor produse autovehiculului din vina clientului.
Art. 4.3 Garantia va fi restituita integral în cazul în care autovehicolul închiriat este returnat la data şi ora stabilita în contract, cu toate obiectele prevazute în inventar, fara deteriorari interioare sau exterioare şi alte daune, ce nu fac obiectul asigurarii, survenite pe perioada contractuala.

Art.5 Responsabilitatea clientului în cazul unui accident, a pierderii obiectelor de inventar sau deteriorarea bunurilor din interiorul maşinii este în limita garantiei depuse la inchirierea autoturismului, numai daca daunele sunt produse in limitele asigurarii.

Art.6 Tariful de închiriere include:
6.1:
numar nelimitat de kilometri, TVA, RCA, rovigneta, Casco;
6.2: înlocuirea autoturismului defect, cu exceptia cazurilor de defectiune provocate din culpa clientului;
6.3: revizii tehnice periodice la zi şi întretinerea autoturismului;
6.4: numar asistenta NON-STOP: +40 741 217 166.

Art.7 Tariful de închiriere nu include:
7.1: combustibilul, taxele de trecere, garaj, transbordare pe timpul închirierii;
7.2: asigurarea pentru persoanele şi bagajele aflate în autoturism.

Art.8 Alte tarife practicate, în urmatoarele situatii:
8.1: închirierea autoturismului în intervalul orar 08.00 PM – 09.00 AM este considerata “Extra Hour” şi este taxata cu 10 EUR;
8.2: solicitarea unui scaun de copil pe durata închirierii este taxata cu 10 EUR;
8.3: punerea la dispozitie a unui şofer pentru o perioada mai mica sau egala cu 8h/zi, este taxata cu 20 EUR/zi;
8.4: punerea la dispozitie a unui şofer pentru o perioada mai mare de 8h/zi este taxata cu 30 EUR/zi la care se adauga costurile cazarii şi a servirii mesei;
8.5: predarea autoturismului într-o alta locatie decât cea de unde s-a închiriat este taxata cu 0.3 EUR/km;
8.6: diferenta de combustibil dintre cantitatea predata la închiriere şi cea preluata la închiderea contractului de închiriere este taxata cu 1,5 EUR/litru de combustibil lipsa;
8.7: depaşirea cu o ora a termenului de închiriere (data şi ora) se taxeaza cu contravaloarea unei zile de închiriere, conform contractului;
8.8: pentru constatarea  lipsei obiectelor de inventar mentionate în contract, firma îşi rezerva dreptul de a retine din valoarea garantiei depusa la închiriere;
8.9: preluarea sau predarea autoturismului inchiriat in municipiul Bucuresti este taxata cu 10 EUR;
8.10: pentru deplasarile în strainatate, tariful de închiriere se majoreazĂ cu 10% şi sunt necesare minim 3 zile de închiriere.

Art.9 Clientul are urmatoarele obligatii:
9.1: sa achite la încheierea contractului de închiriere a autoturismului contravaloarea perioadei de închiriere şi a garantiei aferente;
9.2: sa mentina autoturismul într-o stare tehnica corespunzatoare cu cea pe care acesta o avea la data încheierii contractului de închiriere;
9.3: sa cunoasca şi sa respecte legile de circulatie aplicabile;
9.4: sa foloseasca autoturismul închiriat numai pe drumurile publice;
9.5: sa asigure autoturismul închiriat în mod adecvat, împotriva furtului sau a distrugerii;
9.6: sa nu transporte pasageri contra unor sume de bani sau alte recompense materiale;
9.7: sa nu foloseasca autoturismul închiriat în cadrul curselor automobilistice legale, ilegale sau antrenamente pentru acestea;
9.8: sa nu remorcheze alte vehicule;
9.9: sa nu avarieze partea inferioara a autoturismului închiriat prin actiune sau neglijenta;
9.10: sa solicite împuternicire scrisa pentru ieşirea din tara cu autoturismul închiriat cu cel putin 48 de ore înainte de data programata pentru plecare;
9.11: sa nu paraseasca cu autoturismul închiriat teritoriul României fara împuternicire scria de la SC RODNA TRANS SRL; în cazul în care clientul va parasi teritoriul României, aceasta se va face ilegal, intreaga raspundere revinind clientului inclusiv pentru daunele produse prin accident, furt sau cheltuielile de returnare ale autoturismului;
9.12: sa respecte traseul declarat în asigurarea Carte Verde şi în împuternicire;
9.13: sa nu încredinteze sau subînchirieze autoturismul tertelor persoane;
9.14: sa sisteze calatoria şi sa anunte reprezentantii SC RODNA TRANS SRL, la numarul NON STOP +40741217166, în cazul în care constata aspecte sau semne de functionare defectuoasa a autoturismului şi care pot periclita starea tehnica a autoturismului sau conditiile de securitate în circulatia rutiera;
9.15: sa nu angajeze reparatii sau alte lucrari la autoturismul închiriat fara aprobarea scrisa a reprezentantilor SC RODNA TRANS SRL; sumele platite de client pentru lucrari de întretinere sau revizii tehnice scadente pe parcurs ori pentru unele reparatii ce nu îi sunt imputabile, se compenseaza de catre SC RODNA TRANS SRL pe baza documentelor ce atesta efectuarea acestor lucrari: factura fiscala şi chitanta cu datele firmei;
9.16: sa nu provoace pagube zonei exetrioare, interioare sau la roti, cu intentie sau din neglijenta, printr-o folosire necorespunzatoare a acestora;
9.17: sa restituie autoturismul închiriat la data, ora şi locatia prevazuta în contract; prelungirea termenului de închiriere se poate face numai cu aprobarea scrisa a SC RODNA TRANS SRL; folosirea autoturismului peste termenul de închiriere, fara o aprobare prealabila scrisa în acest sens, constituie un act de însuşire ilegala a bunului şi se sanctioneaza conform legislatiei în vigoare.

Art.10 Nerespectarea obligatiilor mentionate mai sus duce la încetarea efectului asigurarilor iar raspunderea pentru daunele provocate revine în totalitate clientului, inclusiv venitul nerealizat pe perioada imobilizarii autoturismului inchiriat.

Art.11 În cazul unui accident, clientul este obligat:
11.1:
sa ia toate masurile pentru limitarea pagubelor produse;
11.2: sa anunte cel mai apropiat organ de politie, de pe raza localitatii în care s-a produs accidentul, în vederea constatarii accidentului şi întocmirii formelor legale, în maxim 48 de ore de la producerea evenimentului; sa anunte reprezentantii SC RODNA TRANS SRL, la numarul de asistenta NON STOP +40741217166, in maxim 2 ore de la producerea accidentului;
11.3: sa respecte regulile rutiere privind parasirea locului accidentului;
11.4: sa procure o copie dupa buletinul şi permisul de conducere a persoanei implicate în eveniment precum şi o declaratie scrisa a acesteia;
11.5: sa procure autorizatia de reparatie de la organele competente. 

Art.12: Prezentul contract are valoare de titlu executoriu, clientul acceptând în mod expres şi irevocabil predarea bunului catre companie fara somatie, notificare prealabila sau proces.

Art.13 Orice litigiu izvorat din acest contract sau în legatura cu acesta, inclusiv validitatea, interpretarea, executarea sau desfiintarea lui se va solutiona în prealabil pe cale amiabila iar, în caz contrar, de catre instantele judecatoreşti de pe raza municipiului Cluj-Napoca. 

Art.14 Litigiul în cauza va fi solutionat întotdeauna conform legii române. 

Art.15 SC RODNA TRANS SRL îşi pastreaza dreptul de a recupera de la utilizator despaguburile ca urmare a încalcarii de catre client a obligatiilor prezentului contract, în conformitate cu legea.

Art.16 Prin semnarea prezentului contract, clientul recunoaşte ca a citit, a inteles şi se obliga sa respecte prezentele conditii de închiriere ca parte integranta a contractului de inchiriere.